Ghidul Oficial "Cele mai frumoase sate din România"

Ghidul este editat cu sprijinul Ambasadei Franţei în România şi al Reprezentanţei Wallonie-Bruxelles la Bucureşti şi însumează prezentările celor 61 de localităţi membre sau candidate.
Director General, Ministerul Dezvoltării şi Turismului
Carmen Moraru:

“Tânără dar dinamică, prezentă atât în lumea satului cât şi în civilizaţia urbanului,  Asociaţia „Cele mai frumoase sate din Romania” are meritul de a aduce în atenţia turistului cu discernământ, turist „ţintă” pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, civilizaţia rurală dominată de cele două componente esenţiale ale brandului de ţară: patrimoniul natural şi patrimoniul cultural, deopotrivă material şi imaterial.
Prezentând peste 50 de sate-comune ghidul realizează de fapt o trecere prin toate provinciile istorice ale României, aducând în faţă cititorului diferite tipologii de destinaţii rurale: > De la cele specifice câmpiilor şi dealurilor (regiunilor submontane), la cele renumite prin „împrăştierea” lor în zona montană; > De la cele legate de uscat, atît prin poziţie cât şi prin legături, la cele legate prin existenţa lor de Dunăre sau Marea Neagră (nu numai prin poziţie, dar şi prin legăturile văzute sau nevăzute cu resursa de hrană); > De la cele renumite prin monumente incluse în lista patrimoniului mondial UNESCO, la cele mai puţin renumite ca patrimoniu material, dar impresionante prin cel imaterial; > De la cele care sunt incluse în nişte zone etnografice bine conturate, aşa numitele „ţări” în unele cazuri (Ţara Făgăraşului, Ţinutul Dornelor, Oltenia de sub munte) la cele care par izolate într-o lume a modernismului (vezi Cornu); > De la satele esenţiale prin patrimoniul cultural material (Mănăstirea Humorului, Suceviţa) la cele legate mai ales de un patrimoniu natural excepţional prin valoare unicităţii (Mânzăleşti); > De la cele legate de un spaţiu determinat prin istorie, un spaţiu ca o marcă pentru sat (Biertan), la cele puţin identitare prin regiune, dar bogate prin conţinutul vieţii spirituale; > De la cele „româneşti” aproape în totalitate (adică cu o influenţă a minorităţilor din România mai redusă, cum sunt în Oltenia), la cele mai mult sau mai puţin bogate în elemente împrumutate de la vecinii de alte naţionalităţi sau religii (cum sunt în sudul Transilvaniei sau în Bucovina).”